Interviu cu un arhitect care a refuzat să construiască urât

Trei contracte refuzate și o reputație construită altfel

Andrei Moise are 38 de ani și un birou de arhitectură mic, cu patru oameni, în centrul Brașovului. Nu are proiecte de sute de mii de euro în portofoliu, dar are ceva mai rar: coerență. L-am găsit după ce un prieten comun ne-a spus că a refuzat un proiect rezidențial pentru că investitorul insista pe un volum care ar fi blocat lumina naturală pentru blocul vecin. Nu era ilegal. Era doar urât și egoist. Andrei a zis nu. „Am învățat de la profesorul meu din facultate că un arhitect construiește pentru un client, dar locuiește în oraș toată lumea. Nu poți să faci abstracție de asta dacă ești onest cu meseria.” Am stat de vorbă două ore într-o după-amiază de vineri, în biroul lui cu pereți de piatră aparentă și accente de culoare mint pe mobilier — o alegere deliberată, spune el, care îi reamintește că ordinea și prospețimea nu se exclud.

Ce ar trebui să cerem noi, ca cetățeni, de la arhitecții noștri

L-am întrebat pe Andrei ce ar face dacă ar fi ministru pentru o zi. „Aș introduce obligativitatea consultării comunității locale pentru orice proiect cu impact vizual asupra spațiului public. Nu o consultare formală, de bifat — una reală, cu machete, cu imagini, cu oameni din cartier care pot pune întrebări.” Și-a scos un caiet și mi-a arătat schițe din proiecte respinse — unele pentru că erau prea ambițioase, altele pentru că nu se potriveau cu zona. „Refuzul e parte din meserie. Dacă nu poți refuza un client rău, nu ești arhitect — ești desenator plătit.” Brașovul, spune el, e un oraș norocos: are suficientă istorie vizibilă încât oamenii să simtă diferența dintre ce e bun și ce e mediocru. Problema e că administrația nu capitalizează pe această sensibilitate a locuitorilor.